Cum treci peste o relație cu un narcisist?

Am știut că avea tendințe narcisiste de când l-am cunoscut. Schimba mereu subiectul la propria persoană, dacă punea vreo întrebare nu mă lăsa nici să termin ce am de zis, părea că nu ascultă sau nu reține lucruri despre mine sau alții, în decizii nu se lua decât pe el în calcul, numai el avea voie să aibă dreptate, ba era rece, ba cald etc. De fiecare dată când îi spuneam despre lucrurile astea și despre tot ce făcea să mă rănească, mă convingea că e vina mea că cer prea mult, sunt prea sensibilă, că trecutul meu mă face să vreau să îl manipulez pentru că aşa am crescut sau că îl acuz pe el de tendințe narcisiste, când de fapt eu am. El se credea cea mai morală şi corectă persoană şi nu lua niciodată în calcul posibilitatea că ar putea greşi cu ceva. Ajunsesem împărțită în două cumva: o parte din mine începuse să îl creadă, îi tot dădea șanse și se gândea la vorbele lui frumoase din trecut, iar cealaltă parte vedea faptele și știa că e o relatie toxică. Mă bucur că s-a despărțit el de mine căci eu ajunsesem dependentă de acest joc și mă simt mai liberă, însă am ajuns de prea multe ori în ultima vreme să mă îndoiesc de propria persoană și viziune: dacă el avea dreptate? Dacă, de fapt, e o persoană bună aşa cum pretinde? Şi încep din nou a-i romantiza imaginea și a-l vrea înapoi. E, din nou, un cerc continuu și nu știu cum să ies din el.

„Simptomele” pe care le-ai enumerat construiesc tabloul unei relații dominate de aceste tendințe narcisice, dar, din păcate, realitatea nu este atât de simplă și transparentă pe cât ne-am dori noi. Așa că încerc în mai multe direcții, cu video-uri de suport. Încep cu un clip de la @theschooloflife – The hardest person in the world to break up from – tu pari să te încadrezi la situația nr. 2 din acest filmuleț, așa că fii atentă până la capăt.

Faptul că o persoană are tendințe narcisice nu e deloc o chestie anormală sau rea în sine. Narcisismul sănătos de care ziceam data trecută e responsabil pentru stabilitatea stimei noastre de sine și a încrederii în propriile forțe, căci ne dă posibilitatea să ne găsim validări, atât externe, cât și interne – o capacitate importantă pentru independența unei persoane și pentru supraviețuire în general. Narcisismul poate fi mai pronunțat în copilărie sau adolescență, dar asta nu înseamnă neapărat că persoana respectivă are o personalitate narcisică, ci doar tendințe mai pronunțate și o capacitate de autoreglare emoțională încă insuficient dezvoltată. Poate fi adevărat parțial ce spunea prietenul tău, că vede tendințe narcisice și în comportamentul tău, dar asta nu anulează propriile lui greșeli sau comportamente abuzive care vin tot din tendințele narcisice și egocentrice. Nu vei putea avea o relație satisfăcătoare cu el decât dacă și el va depune un efort susținut în a se cunoaște mai bine pe sine și a-și schimba comportamentul față de tine și față de întreaga lume, de fapt. Iar asta ar însemna o schimbare majoră față de poziția lui de până acum, nu? Crezi că merită să aștepți momentul acela? Poate este mai bine să te concentrezi la subtextul fanteziilor tale romantice cu el, adică să te ocupi de clarificarea nevoilor tale de afecțiune și atenție, ca să poți după aceea să-ți construiești alte relații mai sănătoase, în care să te simți așa cum vrei și ai nevoie să te simți: iubită, apreciată, înțeleasă, dorită etc. 

Video recomandat: Why we don’t really want to be nice 

Read More

Cum pot învăţa să accept iubire?

După mai multe relații toxice am observat că îmi place doar să dau iubire, dar nu sunt obișnuită să o primesc. Îmi afectează viața personală, trimițându-mă mereu spre persoane toxice. Când îmi place de cineva şi văd că face exact ceea ce se cuvine, simt o mare repulsie dintr-o dată! Şi nu este vorba că nu mă iubesc pe mine sau nu îmi știu valoarea, dar nu îmi pot controla sentimentul de repulsie față de oamenii care îşi arată iubirea față de mine! Cred că este mult legat de copilăria mea şi nu știu cum să scap.

Intuiești bine, genul ăsta de reacție paradoxală apare ca urmare a unor experiențe traumatizante din copilărie. Găsești pe acest link mai multe posibile explicații pentru o astfel de repulsie (în limba engleză), dar am să fac și aici un mic rezumat:

1. A te simți iubită poate să fie o stare foarte contrastantă față de ceea ce ești obișnuită să trăiești. Dacă ai fost expusă mai degrabă la abuzuri, neglijență sau violență când erai mică, asta cu siguranță ți-a creat niște mecanisme de apărare care își fac apariția surprinzându-te și pe tine și pe care nu le poți modula sau anula după bunul plac. Repulsia față de gesturi de iubire ar putea să fie forma ta de a te apăra de oamenii care, dacă ajung prea aproape de sufletul tău, te pot răni cel mai tare. 

2. A te simți iubită ar putea să îți evoce momente și trăiri dureroase din trecut. Ar putea fi o încercare a psihicului tău de a te pregăti pentru o nouă pierdere sau suferință, pe măsură ce o altă persoană își face loc în inima ta. Iubirea îți face bine, dar te poate și distruge, iar tu deja pari să fi învățat lecția asta, din moment ce gesturile de afecțiune te trimit așa repede într-o stare dezagreabilă.

3. A te simți iubită poate să fie o chestie atât de nouă sau neobișnuită pentru tine, încât să îți provoace o criză de identitate. Reacția de repulsie ar putea fi o explicație pentru încercarea ta de a nu intra în această criză de identitate. În general, persoanele care care trec prin situații traumatice sau abuzuri ajung să își formeze o părere (foarte) proastă despre sine – simt că nu merită iubire, că nu sunt suficienți de buni, că trebuie să se ascundă ca să nu vadă nimeni cât de varză sunt ei cu adevărat. Tu zici că nu e că nu te iubești pe tine sau nu îți știi valoarea, dar chiar dacă mintea ta rațională știe clar care îți este valoarea, din punct de vedere emoțional tot poate fi „de necrezut” să se poarte cineva așa cu tine.

4. A accepta să fii iubită poate să însemne și că accepți să te separi de părinții tăi și să mergi pe drumul tău. O copilărie marcată de metode de educație autoritare (învinovățire, rușinare sau reproșuri constante) poate să creeze un adult care nu se îndepărtează prea mult de „legea” de acasă și căruia îi va fi greu să dezvolte relații semnificative și satisfăcătoare cu alți oameni. Prin urmare, acest tip de repulsie poate fi manifestarea fricii de a-i supăra pe părinți, dorința de a nu-i părăsi/dezamăgi și de a le fi loială până la capăt.

5. A accepta să fii iubită poate să însemne și că reușești ceva ce mama ta nu a reușit – adică să o depășești, cumva simbolic. Dacă traumele din copilăria ta au ca fundal o relație de cuplu abuzivă între mama și tatăl tău sau chiar și alte persoane, în care mama ta a părut mereu victima neajutorată sau dacă mama ta ți-a reproșat mereu sacrificiile și problemele ei, s-ar putea ca tu să fi dezvoltat un fel de coaliție inconștientă, o loialitate față de ea care te predispune la a face compromisuri și sacrificii ca să îi fie ei bine. 

6. A accepta să fii iubită poate să scoată la suprafață probleme existențiale profunde – deodată, totul capătă o importanță mai mare, o oarecare gravitate dată de faptul că acceptarea iubirii e percepută ca un fel de acceptare a unei responsabilități sau a unei șanse de a îndeplini un ideal uman de fericire și împlinire personală. E ceva destul de complicat de asumat și tocmai de-asta mulți adolescenți, dar și mulți adulți își neagă îndrăgostirile și își reprimă dorința de a trăi plenar dragostea, nefiind pregătiți să se lanseze în această cursă existențială. 

Este nevoie să îți nuanțezi și să îți clarifici reacția de repulsie, ea s-ar putea să fie precedată de alte emoții (sigur e și un pic de plăcere sau uimire sau recunoștință atunci când începi să înțelegi că cineva te place) pe care nu apuci să le conștientizezi, pentru că intră automat în acțiune mecanismele de apărare ale psihicului care distorsionează experiența emoțională și o fac una neplăcută, blocând orice relație mai apropiată. E posibil să fie suficient ca să începi să te deschizi și să accepți, treptat, din ce în ce mai multe gesturi de iubire. Dar e posibil să fie nevoie de ceva mai mult efort ca să lași garda jos, ceea ce ai putea să înveți într-o relație terapeutică, dacă decizi să cauți sprijin specializat. Nu e necesar să ajungi într-o criză ca să ceri ajutorul unui psihoterapeut, ba chiar acesta te poate ajuta mai cu spor dacă nu trebuie să stingă tot felul de focuri mici și mari care ard în viața ta, când decizi să începi terapia în mijlocul unei crize.

Read More

Abuzul persoanelor LBTQI

Abuzul nu ține cont de orientare sexuală. De multe ori se ia de mână cu discriminarea și își alege ca țintă persoanele din comunitățile vulnerabile.

🏳️‍🌈 Comunitatea LGBTQI e comunitatea formată din persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transsexuale, queer sau intersexuale. Dacă nu știi exact ce înseamnă vreunul dintre cuvintele astea, nu înseamnă că nu ești tu suficient de woke pentru anul 2020, ci că societatea în care trăim e adormită bine la capitolul ăsta. 

Poate îți aduci aminte de Referendumul pentru familie din 2018 care, sub denumirea asta pufoasă, ascundea straturi de ură față de comunitatea LGBTQI. Că referendumul nu a trecut a părut atunci o victorie, dar simpla lui organizare a fost un abuz public. Un fel de a spune: hei, nu îi înțelegem pe oamenii ăștia! cum ar fi să încercăm să-i cunoaștem? neeeah, hai mai bine să le călcăm pe niște drepturi! 

Abuzurile față de persoanele LGBTQI se hrănesc fix din genul ăsta de prejudecăți și iau tot felul de forme:

  • Să presupui că toate persoanele din comunitate arată, se comportă, vorbesc într-un anumit fel despre care ți-a zis biserica, colegul de bancă, bunica sau vreun film indie
  • Să scoți pe cineva cu forța „out of the closet” aka să îi dezvălui orientarea sexuală fără acordul său
  • Să pui o orientare sexuală pe seama unei boli psihice și să vii cu exemple din „studii și surse sigure”
  • Să refuzi să interacționezi cu cineva din cauza orientării sale sexuale, de frică că „o să iei și tu”
  • Să ironizezi, să faci glume sau să ameninți cu „flăcările iadului” 

Și ceva SUPER IMPORTANT (în caz că majusculele nu au spus asta deja): nu trebuie să faci parte din comunitate ca să susții și să validezi experiențele persoanelor LGBTQI. Ai auzit de PRIDE? Știi dacă se ține la tine în oraș? Te-ai gândit vreodată să mergi? Niște întrebări de la care ai putea începe să îți explorezi valorile și să-ți deschizi mintea către această parte a realității.

Read More

Reţeta unei relaţii mişto la liceu

„Ne-am asorta o dată la mişto să vedem ce zice lumea şi să ne prefacem că suntem nişte tineri îndrăgostiţi. Apoi toată seara am râde de ăia care chiar ne-au crezut.”

Tu nu ai da mesaje cu noaptea-n cap.

Gen „Ce faci dulceață?”, că m-ai scârbi, și așa sunt destul la 7 dimineața. Ne-am vedea doar în pauza mare, că nu ne-ar lăsa profu’ de mate să stăm pe hol, are el ce are cu mine. Ne-am așeza acolo între corpurile liceului pe un petic de iarbă rece, pe unde nu trece nimeni, că lumea bună merge la fumoar, și as râde iar la ce poze ți-am arătat aseară, pentru a patra oară. Cred că tu doar te-ai uita la mine, maxim să râzi de râsul meu. Am împărți o Fanta, nu-mi place Cola, și mereu am doar 1 leu la mine. Aș păstra cheița după s-o pun în cutia mea cu chestii speciale, mă rog, oricum aș pierde-o pe drum.

După școală am rămâne undeva în spatele unor blocuri, la băncile alea două. Poate dacă avem noroc n-o să mai fie batrâneii cărora le place bereta mea roșie și îmi spun că și soțiile lor o purtau așa. Și poate nici nu se mai ia nimeni de tine că nu le cedezi locul. Ți-aș mai zice a mia oară de fata aia nașpa de la F care comentează pe la spate și tu te-ai preface că-ți pasă. Când nu te-ai uita ți-aș fura un pupic ca după tu să mi-l ceri înapoi, ca-n prima seară. Am merge pe jos acasă deși aș fi moartă de oboseală, dar na, am dat deja banii pe Fanta.

Eseu scrise de Luisa Balaban. Citește continuarea pe SUB25.

Read More

Ce am învăţat despre dragoste de la părinţii mei

M-a ars gura prima oară când am spus cuiva „Te iubesc”. De la ai mei am învățat cum să mă ghidez prin lume, dar nu și cum să las focul din mine să mă cuprindă, fără să mă usture arsurile.

Am întrebat 7 adolescenți cum arată dragostea învățată de la părinți – cuplul primordial al copilăriei noastre, înainte să putem citi despre Romeo și Julieta sau să ne curgă lacrimile pentru o iubire ca în The Notebook. Ce din relația părinților folosesc ca ghid pentru a se orienta pe pământul nou descoperit, al dragostei. (Carina Cozminschi)

Respectul

De la părinții mei am învățat că e important să nu vorbesc urât cu celălalt, să îl respect și să mă gândesc că așa cum și mie îmi place să fiu respectată și iubită, așa și celuilalt îi place. Ca lucrurile să meargă ok, nu trebuie să fii încăpățânat, să îți dorești să îl domini mereu pe celălalt, ar trebui să mai lași de la tine – o dată tu, o dată el. Și că e important pe cât posibil atunci când avem păreri diferite, să avem discuții calme. – Diana

Un măr

Părinții mei sunt un măr care pare foarte gustos și pe care l-am primit iarna. Din câte știu, fructele nu cresc în decembrie.

Am luat mărul ăsta cu mine și l-am plimbat prin grădinițe, prin școli și chiar pe stradă; l-am dus în parc, să vadă cum arată pomii adevărați și l-am pus noaptea lângă pernă. Îmi spunea povești înainte să adorm.

În schimb, mi-am ascuns mereu mărul la spate dacă părinții mei se certau. Am învățat să-l pun în frigider dacă se ceartă pe aragaz sau pe tigăi și am învățat să-l ascund în dulap dacă ei au ușa închisă pentru că sunt supărați.
Nu mi-am ascuns mărul niciodată când am mers cu părinții mei la film și mereu l-am lăsat pe masă dacă ieșeam cu prietenii noștri de familie la restaurant.

Între timp, am cam uitat de mărul meu. Acum îl țin mereu pe birou, unde mi-am întins toate caietele și unde mi-am aruncat multe haine. Mă rog, din când în când, mai vorbim. Îmi pune foarte multe întrebări la care nu am chef să răspund și mă roagă foarte des să-l plimb în locurile în care merg și eu. Eu nu vreau.

Într-o dimineață, m-am trezit și mărul meu avea o gaură maro. A fost și prima zi în care m-a întrebat ce-i aia dragoste. Eu n-am știut să-i răspund prea bine, iar primul meu gând a fost un lanț de ‘evenimente’ de-ale mele cu băieții pe care i-am cunoscut. I-am spus mărului meu ca eu știu doar ce este îndrăgosteala și că poate să fie foarte ușor un lucru rău.

Era miercuri și mie nu prea îmi plac zilele de miercuri. Am plecat agitată de dimineață și toată ziua m-am gândit ce înseamnă dragostea; cred că am și văzut-o la câțiva oameni în ziua aia și ba chiar cred că unii se și certau.
Când am ajuns seara acasă, mărul meu avea gaura maro și mai mare, era groaznic. Am stat să mă gândesc puțin, și i-am răspuns la întrebare.

Pentru mine dragostea înseamnă o grămadă de lucruri. Cred că dragostea înseamnă toate lucrurile pe care le-am făcut cu tine și tot ce m-ai învățat tu până acum. Dragostea și monotonie și veselie, și ceartă și înțelegere. Cel mai des am văzut dragoste la părinții mei, mai ales prin compromis. Să știi că eu te asociez foarte des cu părinții mei. – Andrada

Iubirea vine și se instalează

Eu unul sunt adeptul arhetipului în ce privește dragostea. Long story short: tata i-a spus mamei în clasa întâi că ea va fi soția lui, mama i-a dat o palmă și nu au mai vorbit despre ce s-a întâmplat până în liceu. Tata a făcut militarul, apoi școala militară, așa că o bună perioadă totul s-a rezumat la scrisori. Uneori cu, alteori fără răspuns. Ideea e că așa am ajuns eu să îmi dau seama că iubirea vine și se instalează în întreg stilul de viață, nu ca o rutină, ci mai degrabă ca nevoia constantă de a te ști iubit. – Alberto

Citește restul sfaturilor pe SUB25.

Read More

Ce am învăţat despre dragoste de la alţi adolescenţi

Sfaturi de dragoste de la adolescenți, pentru adolescenți.

Pe cei 10 adolescenți de mai jos i-am rugat să-mi zică câte ceva despre cum au trăit și înțeles ei până acum dragostea și ce din experiența lor ar vrea să dea mai departe pentru cineva care are nevoie de un sfat, dar nu știe unde să îl caute. Mi s-a părut ciudat să văd că cei mai mulți dintre ei, după ce mi-au răspuns, mi-au mulțumit. De parcă abia așteptau pe cineva care să îi tragă de limbă și să le ofere un spațiu în care să destăinuie o mică parte din momentele care i-au învățat iubirea nu ca-n filme. (Carina Cozminschi)

E ok să fii și singur/ă

Un lucru pe care l-am învățat pe pielea mea e că nu trebuie să fii într-o relație doar pentru că restul lumii sau restul prietenilor tăi sunt. Pe mine una m-ar fi ajutat să aud asta cu vreo 2-3 ani în urmă și acum mi se pare foarte important să-l audă adolescenții care vor, dar nu știu ce vor de la o relație. Cred că e mult mai important să-ți iei niște timp, să te cunoști pe tine, să-ți dai seama ce vrei mai întâi de la tine, și apoi de la celălalt, înainte să cauți. Știu că e aiurea că lumea din jurul tău e fericită și că ai impresia că numai tu nu ai parte/o să mori singur, dar crede-mă că toate vin la timpul lor și te lovesc când te aștepți mai puțin. – Ramona

E important să îți pui întrebări despre relația ta pe parcurs

Cred că cel mai mult am învățat despre relații uitându-mă la ale altora. De multe ori, ca prieten al cuiva care se află într-o relație toxică ți-ar fi foarte simplu să te gândești doar la cât de multe motive ar avea cei doi să se despartă. Relația prietenei mele cu un băiat a durat din clasa a 7-a până în clasa a 10-a. Noi, colegele ei, eram niște fetițe cu multe păreri, nu neapărat pozitive, care îl priveau pe respectivul, atribuindu-i tot felul de etichete caraghioase pentru a o incomoda pe prietena noastră: „Hai mă, da’ tu nu vezi că fuckboy…”, „Nu te merită, bă!”. Ei nu părea să îi pese. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat, iar după anii ăștia am început să înțeleg care e motivul pentru care Andreea nu a dat ascultare cuvintelor noastre. O relație toxică îți poate pune multe bariere, mai ales că nu știi cum ar putea fi altfel sau nu știi că așa nu e normal. Cu o primă relație, oricând ar fi asta, trebuie să fii confortabil, să faci ce simți când simți și să nu dai ascultare prietenelor tale prostănace și cu foarte multe păreri. Până la urmă, ele doar vorbesc prostii. O sa crească și ele și o să vadă cum e.

Dar ce se întâmplă în momentul în care ele cresc și tu rămâi pe loc? Când ele continuă să îți zică aceleași lucruri, dar ambalate diferit și din ce în ce mai coerent? Oare ți-ai da seama când încep să aibă dreptate? E foarte important ca, de la un punct încolo, chiar și după ce ești complet acomodat cu stilul în care funcționează relația ta, să reîncepi să îți pui întrebări. Și poate chiar să întrebi pe cineva de încredere ce părere are, dacă tu ai început să ai dubii. E foarte greu, dacă nu imposibil, să te desprinzi și să privești obiectiv un lucru ca dragostea ta față de o persoană. Nu e nimic nesănatos în a le pune întrebări oamenilor și a le asculta sfaturile, atâta timp cât ai încredere în ei. Ar fi păcat ca, la vârsta asta, să iubești din obișnuință sau pentru că n-ai ieșire. Îți mulțumesc, Andreea, pentru lecția asta importantă, chiar dacă îmi pare rău că pe tine te-a durut. – Una

O relație nu e pentru likeuri

Simt că oamenii din jurul meu au o relație pentru status și pentru like-uri. Nu sunt sigură că asta e adevărata fericire. Parcă prea mult ne transpunem relatiile în mediul online și mi se pare toxic. Să înlocuim asta cu cuvinte sincere, multe zâmbete si iubire reală, nu pe facebook. – Ilinca

Citește continuarea pe SUB25.

Read More

Părinții și relațiile adolescenților

  1. În ochii părinților și ai adulților, în general, relațiile periclitează viitorul adolescenților
    Părinții aduc argumente precum lipsa de stabilitate a acestor relații, faptul că sunt scurte și cu emoții intense
    și sunt îngrijorați că adolescenții nu prioritizează lucrurile cu adevărat importante, irosind timp și energie
    care ar putea fi investite în viitorul lor, în educație sau în potențiala carieră profesională. De multe ori
    participanții asociază atitudinea adulților cu ceea ce ei numesc „mentalitate comunistă”, în special în discuțiile
    despre părinți și profesori.
  2. Inhibarea comunicării dintre părinți și copii
    Adolescenții observă că între ei și părinții lor există nu doar un gap generațional, ci și o criză de comunicare,
    potențată de posibilele momente dificile din viața lor: adolescența și turbulențele ei, alături de criza
    „cuibului gol”, pe care părinții o resimt atunci când realizează că adolescenții încep să se separe de ei și intră
    în relații amoroase. Pe de altă parte, adolescenții se referă la ei înșiși ca fiind „copii”, consideră că asta este
    o urmare a felului în care se poartă părinții cu ei – supraprotectivi, mențin dependența și împiedică formarea
    autonomiei, lucruri care vin la pachet cu menținerea unui nivel scăzut de încredere în sine la adolescenți, chiar
    dacă intențiile părinților pot fi cele mai bune. De asemenea, participanții au punctat și discriminările culturale
    și sexuale pe care părinții lor le perpetuează: „băieții cam fac ce vor, fetele nu prea pot”, motivele fiind plasate
    undeva în moștenirea a ceea ce ei numesc „mentalitatea comunistă” sau mai degrabă a fricilor și măsurilor de
    precauție pe care trebuiau să le ia familiile tinerelor, în lipsa metodelor contraceptive sau a posibilității de a
    renunța la o sarcină nedorită. O altă categorie de probleme o constituie lipsa prezenței și a implicării directe a
    părinților în activitățile adolescenților: „Lucrez în teatru, dar de 2 ani jumate ai mei nu au venit niciodată
    să vadă cu ce se mănâncă. Stau și până la 5 dimineața la teatru și ei nu-mi spun un cuvânt”/ „Mama îmi oferă tot
    felul de servicii în loc de afecțiune. Înțeleg că atunci când era mică a avut multe lipsuri și era mult mai greu,
    dar pe mine nu m-a mai îmbrățișat de nu știu când.” Astfel de exemple au fost relatate de participanți cu emoție,
    uneori chiar cu lacrimi în ochi, ceea ce demonstrează nu doar autenticitatea trăirilor, ci și un nivel foarte
    ridicat de frustrare și suferință pe care adolescenții îl trăiesc în relațiile cu părinții lor. Chiar dacă se află
    într-un proces de separare de părinți și independizare, unii dintre ei admit că nu vor să taie de tot legăturile
    cu părinții lor, ci își doresc să păstreze „măcar un fir”.
  3. Diferențele de mentalitate și așteptările nerealiste ale părinților
    „din dragoste și frică se trage diferența de
    comunicare dintre generații”/„o grijă și o dragoste
    prea mari”/„[părinții] din experiența lor știu mai
    bine ce e bine și ce nu”

Adolescenții au discutat despre idealizarea imaginii copilului, care nu e văzut ca o ființă independentă, ci ca
ceea ce vor părinții ca el/ ea să fie: „e ca și cum ai vrea să bagi un cub într-un triunghi”, spunea unul dintre
participanți, referindu-se la incongruențele dintre așteptările/ exigențele părinților și abilitățile/pasiunile/
interesele/identitatea copiilor lor. Deși admit că „părinții au mai multă experiență de viață și știu mai bine”,
adolescenții relatează propriile conflicte cu familia, majoritatea acestora fiind explicată prin faptul că nici
părinții nu își cunosc copiii și nici copiii nu își cunosc cu adevărat părinții: „le e frică să nu pară vulnerabili,
nu vor să admită dacă au greșit ceva ca și când asta le-ar strica imaginea”.

Capacitatea adolescenților de a învăța din greșeli pare să fie limitată atât de încercările adulților de a le oferi
lecții de viață „de-a gata”, cât și de modelul oferit de acești adulți, pentru care greșelile sunt ceva greu de
acceptat și greu de recunoscut.

Read More

Violența în cuplu

Încălcarea dreptului la intimitate

Răspunsuri la întrebările:
Q19. Ți s-a întâmplat vreodată ca
persoana cu care ești/ ai fost în relație să
îți citească fără știrea ta mesajele de pe
telefon/ email/ facebook/ whatsapp etc.?
(întrebare închisă)
Q20. Cum ai reacționat?
(întrebare deschisă)
Q21.Ți s-a întâmplat vreodată să citești
mesajele partenerului tău/ partenerei
tale fără acordul acestuia/acesteia?
(întrebare închisă)

Puțin mai mult de un sfert dintre fete și aproape o treime dintre băieți spun că li s-a întâmplat ca partenerul/
partenera să le citească, fără să le ceară permisiunea, mesaje de pe telefon/ email/Facebook etc. Jumătate
dintre cei cărora li s-a întâmplat acest lucru spun că reacția lor a fost una negativă, dar o treime dintre ei nu
au avut nicio reacție, nefiind deranjați de acest lucru. De asemenea, o treime dintre cei care au avut sau au în
prezent o relație spun că și lor li s-a întâmplat să citească mesajele partenerului/ partenerei fără acordul
acestuia/acesteia.

Violența în cuplu

Răspunsul la intrebările:
Q25. Ți s-a întâmplat vreodată ca într-o
ceartă să îți pierzi cumpătul și să îți
lovești partenera/partenerul?
Q23. Ți s-a întâmplat vreodată ca într-o
ceartă cu partenerul/partenera să fii
lovită/lovit de către acesta/aceasta?

Mai mulți băieți decât fete declară că li s-a întâmplat să fie loviți într-o ceartă cu partenera –aproximativ 14%,
față de 7% fete. Spre deosebire de fete, o parte dintre băieții loviți au privit cu amuzament acest lucru sau pur
și simplu nu au reacționat în niciun fel, unii dintre ei fiind convinși că a fost o violență meritată. Există și
câțiva băieți care au declarat că au ripostat violent, verbal sau fizic. Nicio fată dintre cele care au recunoscut
că au fost lovite de partener nu a avut o astfel de reacție de amuzament, ci mai degrabă de supărare și luarea
deciziei de despărțire. 13% din eșantionul de fete și 5% din eșantionul de băieți recunosc că și-au lovit partenerul/
partenera într-o ceartă.

Martori la violență

Răspunsul la intrebările:
Q27. Ai fost vreodată martor/a unei
situații violente într-un cuplu de aceeași
vârstă cu tine?
Q29. În ce fel ai intervenit?

Două treimi dintre respondenți, deopotrivă fete și băieți, spun că au fost martori la situații violente într-un
cuplu de adolescenți. Mai puțin de jumătate dintre cei care au fost martori la violențe spun că au intervenit
pentru aplanarea conflictului. Cei mai mulți dintre respondenții care nu au intervenit sunt cei care consideră că
orice problemă se rezolvă în cuplu, iar conflictul nu îi privea. Mai multe fete (18%) decât băieți spun că nu au
intervenit deoarece le-a fost teamă. Dintre respondenții care au intervenit, o treime i-au separat pe cei aflați în
conflict. Cele mai multe fete care au intervenit au preferat să ofere sfaturi cuplului aflat în conflict violent,
iar 10% dintre băieți spun că au folosit violența (fizică sau verbală) la rândul lor atunci când au intervenit în
conflict.

Read More

Ce se întâmplă atunci când relațiile se termină

Urmări neplăcute ale unei relații încheiate

Răspunsuri la întrebările:
Q17. Ți s-a întâmplat vreodată ca după
ce ai încheiat o relație, persoana cu
care ai fost să vorbească urât despre
tine sau să spună lucruri neadevărate
altor persoane?
Q18. Ai simțit vreodată nevoia să te
răzbuni pe fosta prietenă/fostul prieten
vorbindu-le prietenilor lucruri intime sau
lucruri neadevărate în totalitate despre
acesta/aceasta?

Mai mult de jumătate dintre cei care au avut o relație și au încheiat-o spun că li s-a întâmplat cel puțin o dată ca fostul
partener/ fosta parteneră să spună lucruri neadevărate altor persoane, doar pentru a le altera imaginea. Pe de
altă parte, aproape un sfert dintre ei admit că au făcut și ei la rândul lor același lucru foștilor parteneri.

Principalele motive de despărțire
Răspunsurile la întrebărea:

Q15. Care sunt principalele 3 motive
pentru care te-ai despărți de cineva?
(întrebare deschisă)

Principalul motiv de despărțire, pentru mai mult de jumătate dintre respondenți, ar fi infidelitatea în relație.
Un alt motiv important, atât pentru băieți, cât și pentru fete, este minciuna (asociată și ea infidelității).
Pentru fete, al treilea motiv de despărțire menționat cel mai des este violența fizică sau verbală. Băieții nu iau
în calcul acest aspect când vine vorba de motive de despărțire, ci mai degrabă s-ar despărți din cauza
incompatibilității în privința valorilor și intereselor. Totuși, băieții sunt mai dispuși decât fetele să treacă
peste aspectele neplăcute dintr-o relație: 9% dintre ei (față de 3% dintre fete) spun că pot trece peste orice
neplăcere într-o relație fără să se despartă.

Read More

Calitățile persoanei iubite

Calități apreciate într-o relație


Răspunsurile la întrebările:
Q12. Care sunt principalele 3 calități pe care trebuie să le aibă persoana cu care ți-ai dori să fii într-o relație?
Q13. Care sunt principalele 3 calități pe care le apreciezi la persoana cu care ești sau ai fost într-o relație?

Indiferent dacă au avut vreodată o relație sau nu, cei mai mulți dintre adolescenții care au răspuns întrebărilor
spun că principala calitate a partenerului trebuie să fie sinceritatea. A doua cea mai des menționată calitate
este inteligența, iar a treia este simțul umorului. Pentru băieți, o calitate importantă este și frumusețea
partenerei, aspect care contează în mai mică măsură pentru fete (doar 7% din eșantionul de fete, față de 24% din
eșantionul de băieți). Pe de altă parte, pentru fete contează mai mult ca partenerul să fie grijuliu și protector
și să arate respect în relație.

Read More