Category: Știri

Reţeta unei relaţii mişto la liceu

„Ne-am asorta o dată la mişto să vedem ce zice lumea şi să ne prefacem că suntem nişte tineri îndrăgostiţi. Apoi toată seara am râde de ăia care chiar ne-au crezut.”

Tu nu ai da mesaje cu noaptea-n cap.

Gen „Ce faci dulceață?”, că m-ai scârbi, și așa sunt destul la 7 dimineața. Ne-am vedea doar în pauza mare, că nu ne-ar lăsa profu’ de mate să stăm pe hol, are el ce are cu mine. Ne-am așeza acolo între corpurile liceului pe un petic de iarbă rece, pe unde nu trece nimeni, că lumea bună merge la fumoar, și as râde iar la ce poze ți-am arătat aseară, pentru a patra oară. Cred că tu doar te-ai uita la mine, maxim să râzi de râsul meu. Am împărți o Fanta, nu-mi place Cola, și mereu am doar 1 leu la mine. Aș păstra cheița după s-o pun în cutia mea cu chestii speciale, mă rog, oricum aș pierde-o pe drum.

După școală am rămâne undeva în spatele unor blocuri, la băncile alea două. Poate dacă avem noroc n-o să mai fie batrâneii cărora le place bereta mea roșie și îmi spun că și soțiile lor o purtau așa. Și poate nici nu se mai ia nimeni de tine că nu le cedezi locul. Ți-aș mai zice a mia oară de fata aia nașpa de la F care comentează pe la spate și tu te-ai preface că-ți pasă. Când nu te-ai uita ți-aș fura un pupic ca după tu să mi-l ceri înapoi, ca-n prima seară. Am merge pe jos acasă deși aș fi moartă de oboseală, dar na, am dat deja banii pe Fanta.

Eseu scrise de Luisa Balaban. Citește continuarea pe SUB25.

Read More

Ce am învăţat despre dragoste de la părinţii mei

M-a ars gura prima oară când am spus cuiva „Te iubesc”. De la ai mei am învățat cum să mă ghidez prin lume, dar nu și cum să las focul din mine să mă cuprindă, fără să mă usture arsurile.

Am întrebat 7 adolescenți cum arată dragostea învățată de la părinți – cuplul primordial al copilăriei noastre, înainte să putem citi despre Romeo și Julieta sau să ne curgă lacrimile pentru o iubire ca în The Notebook. Ce din relația părinților folosesc ca ghid pentru a se orienta pe pământul nou descoperit, al dragostei. (Carina Cozminschi)

Respectul

De la părinții mei am învățat că e important să nu vorbesc urât cu celălalt, să îl respect și să mă gândesc că așa cum și mie îmi place să fiu respectată și iubită, așa și celuilalt îi place. Ca lucrurile să meargă ok, nu trebuie să fii încăpățânat, să îți dorești să îl domini mereu pe celălalt, ar trebui să mai lași de la tine – o dată tu, o dată el. Și că e important pe cât posibil atunci când avem păreri diferite, să avem discuții calme. – Diana

Un măr

Părinții mei sunt un măr care pare foarte gustos și pe care l-am primit iarna. Din câte știu, fructele nu cresc în decembrie.

Am luat mărul ăsta cu mine și l-am plimbat prin grădinițe, prin școli și chiar pe stradă; l-am dus în parc, să vadă cum arată pomii adevărați și l-am pus noaptea lângă pernă. Îmi spunea povești înainte să adorm.

În schimb, mi-am ascuns mereu mărul la spate dacă părinții mei se certau. Am învățat să-l pun în frigider dacă se ceartă pe aragaz sau pe tigăi și am învățat să-l ascund în dulap dacă ei au ușa închisă pentru că sunt supărați.
Nu mi-am ascuns mărul niciodată când am mers cu părinții mei la film și mereu l-am lăsat pe masă dacă ieșeam cu prietenii noștri de familie la restaurant.

Între timp, am cam uitat de mărul meu. Acum îl țin mereu pe birou, unde mi-am întins toate caietele și unde mi-am aruncat multe haine. Mă rog, din când în când, mai vorbim. Îmi pune foarte multe întrebări la care nu am chef să răspund și mă roagă foarte des să-l plimb în locurile în care merg și eu. Eu nu vreau.

Într-o dimineață, m-am trezit și mărul meu avea o gaură maro. A fost și prima zi în care m-a întrebat ce-i aia dragoste. Eu n-am știut să-i răspund prea bine, iar primul meu gând a fost un lanț de ‘evenimente’ de-ale mele cu băieții pe care i-am cunoscut. I-am spus mărului meu ca eu știu doar ce este îndrăgosteala și că poate să fie foarte ușor un lucru rău.

Era miercuri și mie nu prea îmi plac zilele de miercuri. Am plecat agitată de dimineață și toată ziua m-am gândit ce înseamnă dragostea; cred că am și văzut-o la câțiva oameni în ziua aia și ba chiar cred că unii se și certau.
Când am ajuns seara acasă, mărul meu avea gaura maro și mai mare, era groaznic. Am stat să mă gândesc puțin, și i-am răspuns la întrebare.

Pentru mine dragostea înseamnă o grămadă de lucruri. Cred că dragostea înseamnă toate lucrurile pe care le-am făcut cu tine și tot ce m-ai învățat tu până acum. Dragostea și monotonie și veselie, și ceartă și înțelegere. Cel mai des am văzut dragoste la părinții mei, mai ales prin compromis. Să știi că eu te asociez foarte des cu părinții mei. – Andrada

Iubirea vine și se instalează

Eu unul sunt adeptul arhetipului în ce privește dragostea. Long story short: tata i-a spus mamei în clasa întâi că ea va fi soția lui, mama i-a dat o palmă și nu au mai vorbit despre ce s-a întâmplat până în liceu. Tata a făcut militarul, apoi școala militară, așa că o bună perioadă totul s-a rezumat la scrisori. Uneori cu, alteori fără răspuns. Ideea e că așa am ajuns eu să îmi dau seama că iubirea vine și se instalează în întreg stilul de viață, nu ca o rutină, ci mai degrabă ca nevoia constantă de a te ști iubit. – Alberto

Citește restul sfaturilor pe SUB25.

Read More

Ce am învăţat despre dragoste de la alţi adolescenţi

Sfaturi de dragoste de la adolescenți, pentru adolescenți.

Pe cei 10 adolescenți de mai jos i-am rugat să-mi zică câte ceva despre cum au trăit și înțeles ei până acum dragostea și ce din experiența lor ar vrea să dea mai departe pentru cineva care are nevoie de un sfat, dar nu știe unde să îl caute. Mi s-a părut ciudat să văd că cei mai mulți dintre ei, după ce mi-au răspuns, mi-au mulțumit. De parcă abia așteptau pe cineva care să îi tragă de limbă și să le ofere un spațiu în care să destăinuie o mică parte din momentele care i-au învățat iubirea nu ca-n filme. (Carina Cozminschi)

E ok să fii și singur/ă

Un lucru pe care l-am învățat pe pielea mea e că nu trebuie să fii într-o relație doar pentru că restul lumii sau restul prietenilor tăi sunt. Pe mine una m-ar fi ajutat să aud asta cu vreo 2-3 ani în urmă și acum mi se pare foarte important să-l audă adolescenții care vor, dar nu știu ce vor de la o relație. Cred că e mult mai important să-ți iei niște timp, să te cunoști pe tine, să-ți dai seama ce vrei mai întâi de la tine, și apoi de la celălalt, înainte să cauți. Știu că e aiurea că lumea din jurul tău e fericită și că ai impresia că numai tu nu ai parte/o să mori singur, dar crede-mă că toate vin la timpul lor și te lovesc când te aștepți mai puțin. – Ramona

E important să îți pui întrebări despre relația ta pe parcurs

Cred că cel mai mult am învățat despre relații uitându-mă la ale altora. De multe ori, ca prieten al cuiva care se află într-o relație toxică ți-ar fi foarte simplu să te gândești doar la cât de multe motive ar avea cei doi să se despartă. Relația prietenei mele cu un băiat a durat din clasa a 7-a până în clasa a 10-a. Noi, colegele ei, eram niște fetițe cu multe păreri, nu neapărat pozitive, care îl priveau pe respectivul, atribuindu-i tot felul de etichete caraghioase pentru a o incomoda pe prietena noastră: „Hai mă, da’ tu nu vezi că fuckboy…”, „Nu te merită, bă!”. Ei nu părea să îi pese. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat, iar după anii ăștia am început să înțeleg care e motivul pentru care Andreea nu a dat ascultare cuvintelor noastre. O relație toxică îți poate pune multe bariere, mai ales că nu știi cum ar putea fi altfel sau nu știi că așa nu e normal. Cu o primă relație, oricând ar fi asta, trebuie să fii confortabil, să faci ce simți când simți și să nu dai ascultare prietenelor tale prostănace și cu foarte multe păreri. Până la urmă, ele doar vorbesc prostii. O sa crească și ele și o să vadă cum e.

Dar ce se întâmplă în momentul în care ele cresc și tu rămâi pe loc? Când ele continuă să îți zică aceleași lucruri, dar ambalate diferit și din ce în ce mai coerent? Oare ți-ai da seama când încep să aibă dreptate? E foarte important ca, de la un punct încolo, chiar și după ce ești complet acomodat cu stilul în care funcționează relația ta, să reîncepi să îți pui întrebări. Și poate chiar să întrebi pe cineva de încredere ce părere are, dacă tu ai început să ai dubii. E foarte greu, dacă nu imposibil, să te desprinzi și să privești obiectiv un lucru ca dragostea ta față de o persoană. Nu e nimic nesănatos în a le pune întrebări oamenilor și a le asculta sfaturile, atâta timp cât ai încredere în ei. Ar fi păcat ca, la vârsta asta, să iubești din obișnuință sau pentru că n-ai ieșire. Îți mulțumesc, Andreea, pentru lecția asta importantă, chiar dacă îmi pare rău că pe tine te-a durut. – Una

O relație nu e pentru likeuri

Simt că oamenii din jurul meu au o relație pentru status și pentru like-uri. Nu sunt sigură că asta e adevărata fericire. Parcă prea mult ne transpunem relatiile în mediul online și mi se pare toxic. Să înlocuim asta cu cuvinte sincere, multe zâmbete si iubire reală, nu pe facebook. – Ilinca

Citește continuarea pe SUB25.

Read More