Category: Articole

Părinții și relațiile adolescenților

  1. În ochii părinților și ai adulților, în general, relațiile periclitează viitorul adolescenților
    Părinții aduc argumente precum lipsa de stabilitate a acestor relații, faptul că sunt scurte și cu emoții intense
    și sunt îngrijorați că adolescenții nu prioritizează lucrurile cu adevărat importante, irosind timp și energie
    care ar putea fi investite în viitorul lor, în educație sau în potențiala carieră profesională. De multe ori
    participanții asociază atitudinea adulților cu ceea ce ei numesc „mentalitate comunistă”, în special în discuțiile
    despre părinți și profesori.
  2. Inhibarea comunicării dintre părinți și copii
    Adolescenții observă că între ei și părinții lor există nu doar un gap generațional, ci și o criză de comunicare,
    potențată de posibilele momente dificile din viața lor: adolescența și turbulențele ei, alături de criza
    „cuibului gol”, pe care părinții o resimt atunci când realizează că adolescenții încep să se separe de ei și intră
    în relații amoroase. Pe de altă parte, adolescenții se referă la ei înșiși ca fiind „copii”, consideră că asta este
    o urmare a felului în care se poartă părinții cu ei – supraprotectivi, mențin dependența și împiedică formarea
    autonomiei, lucruri care vin la pachet cu menținerea unui nivel scăzut de încredere în sine la adolescenți, chiar
    dacă intențiile părinților pot fi cele mai bune. De asemenea, participanții au punctat și discriminările culturale
    și sexuale pe care părinții lor le perpetuează: „băieții cam fac ce vor, fetele nu prea pot”, motivele fiind plasate
    undeva în moștenirea a ceea ce ei numesc „mentalitatea comunistă” sau mai degrabă a fricilor și măsurilor de
    precauție pe care trebuiau să le ia familiile tinerelor, în lipsa metodelor contraceptive sau a posibilității de a
    renunța la o sarcină nedorită. O altă categorie de probleme o constituie lipsa prezenței și a implicării directe a
    părinților în activitățile adolescenților: „Lucrez în teatru, dar de 2 ani jumate ai mei nu au venit niciodată
    să vadă cu ce se mănâncă. Stau și până la 5 dimineața la teatru și ei nu-mi spun un cuvânt”/ „Mama îmi oferă tot
    felul de servicii în loc de afecțiune. Înțeleg că atunci când era mică a avut multe lipsuri și era mult mai greu,
    dar pe mine nu m-a mai îmbrățișat de nu știu când.” Astfel de exemple au fost relatate de participanți cu emoție,
    uneori chiar cu lacrimi în ochi, ceea ce demonstrează nu doar autenticitatea trăirilor, ci și un nivel foarte
    ridicat de frustrare și suferință pe care adolescenții îl trăiesc în relațiile cu părinții lor. Chiar dacă se află
    într-un proces de separare de părinți și independizare, unii dintre ei admit că nu vor să taie de tot legăturile
    cu părinții lor, ci își doresc să păstreze „măcar un fir”.
  3. Diferențele de mentalitate și așteptările nerealiste ale părinților
    „din dragoste și frică se trage diferența de
    comunicare dintre generații”/„o grijă și o dragoste
    prea mari”/„[părinții] din experiența lor știu mai
    bine ce e bine și ce nu”

Adolescenții au discutat despre idealizarea imaginii copilului, care nu e văzut ca o ființă independentă, ci ca
ceea ce vor părinții ca el/ ea să fie: „e ca și cum ai vrea să bagi un cub într-un triunghi”, spunea unul dintre
participanți, referindu-se la incongruențele dintre așteptările/ exigențele părinților și abilitățile/pasiunile/
interesele/identitatea copiilor lor. Deși admit că „părinții au mai multă experiență de viață și știu mai bine”,
adolescenții relatează propriile conflicte cu familia, majoritatea acestora fiind explicată prin faptul că nici
părinții nu își cunosc copiii și nici copiii nu își cunosc cu adevărat părinții: „le e frică să nu pară vulnerabili,
nu vor să admită dacă au greșit ceva ca și când asta le-ar strica imaginea”.

Capacitatea adolescenților de a învăța din greșeli pare să fie limitată atât de încercările adulților de a le oferi
lecții de viață „de-a gata”, cât și de modelul oferit de acești adulți, pentru care greșelile sunt ceva greu de
acceptat și greu de recunoscut.

Read More

Violența în cuplu

Încălcarea dreptului la intimitate

Răspunsuri la întrebările:
Q19. Ți s-a întâmplat vreodată ca
persoana cu care ești/ ai fost în relație să
îți citească fără știrea ta mesajele de pe
telefon/ email/ facebook/ whatsapp etc.?
(întrebare închisă)
Q20. Cum ai reacționat?
(întrebare deschisă)
Q21.Ți s-a întâmplat vreodată să citești
mesajele partenerului tău/ partenerei
tale fără acordul acestuia/acesteia?
(întrebare închisă)

Puțin mai mult de un sfert dintre fete și aproape o treime dintre băieți spun că li s-a întâmplat ca partenerul/
partenera să le citească, fără să le ceară permisiunea, mesaje de pe telefon/ email/Facebook etc. Jumătate
dintre cei cărora li s-a întâmplat acest lucru spun că reacția lor a fost una negativă, dar o treime dintre ei nu
au avut nicio reacție, nefiind deranjați de acest lucru. De asemenea, o treime dintre cei care au avut sau au în
prezent o relație spun că și lor li s-a întâmplat să citească mesajele partenerului/ partenerei fără acordul
acestuia/acesteia.

Violența în cuplu

Răspunsul la intrebările:
Q25. Ți s-a întâmplat vreodată ca într-o
ceartă să îți pierzi cumpătul și să îți
lovești partenera/partenerul?
Q23. Ți s-a întâmplat vreodată ca într-o
ceartă cu partenerul/partenera să fii
lovită/lovit de către acesta/aceasta?

Mai mulți băieți decât fete declară că li s-a întâmplat să fie loviți într-o ceartă cu partenera –aproximativ 14%,
față de 7% fete. Spre deosebire de fete, o parte dintre băieții loviți au privit cu amuzament acest lucru sau pur
și simplu nu au reacționat în niciun fel, unii dintre ei fiind convinși că a fost o violență meritată. Există și
câțiva băieți care au declarat că au ripostat violent, verbal sau fizic. Nicio fată dintre cele care au recunoscut
că au fost lovite de partener nu a avut o astfel de reacție de amuzament, ci mai degrabă de supărare și luarea
deciziei de despărțire. 13% din eșantionul de fete și 5% din eșantionul de băieți recunosc că și-au lovit partenerul/
partenera într-o ceartă.

Martori la violență

Răspunsul la intrebările:
Q27. Ai fost vreodată martor/a unei
situații violente într-un cuplu de aceeași
vârstă cu tine?
Q29. În ce fel ai intervenit?

Două treimi dintre respondenți, deopotrivă fete și băieți, spun că au fost martori la situații violente într-un
cuplu de adolescenți. Mai puțin de jumătate dintre cei care au fost martori la violențe spun că au intervenit
pentru aplanarea conflictului. Cei mai mulți dintre respondenții care nu au intervenit sunt cei care consideră că
orice problemă se rezolvă în cuplu, iar conflictul nu îi privea. Mai multe fete (18%) decât băieți spun că nu au
intervenit deoarece le-a fost teamă. Dintre respondenții care au intervenit, o treime i-au separat pe cei aflați în
conflict. Cele mai multe fete care au intervenit au preferat să ofere sfaturi cuplului aflat în conflict violent,
iar 10% dintre băieți spun că au folosit violența (fizică sau verbală) la rândul lor atunci când au intervenit în
conflict.

Read More

Ce se întâmplă atunci când relațiile se termină

Urmări neplăcute ale unei relații încheiate

Răspunsuri la întrebările:
Q17. Ți s-a întâmplat vreodată ca după
ce ai încheiat o relație, persoana cu
care ai fost să vorbească urât despre
tine sau să spună lucruri neadevărate
altor persoane?
Q18. Ai simțit vreodată nevoia să te
răzbuni pe fosta prietenă/fostul prieten
vorbindu-le prietenilor lucruri intime sau
lucruri neadevărate în totalitate despre
acesta/aceasta?

Mai mult de jumătate dintre cei care au avut o relație și au încheiat-o spun că li s-a întâmplat cel puțin o dată ca fostul
partener/ fosta parteneră să spună lucruri neadevărate altor persoane, doar pentru a le altera imaginea. Pe de
altă parte, aproape un sfert dintre ei admit că au făcut și ei la rândul lor același lucru foștilor parteneri.

Principalele motive de despărțire
Răspunsurile la întrebărea:

Q15. Care sunt principalele 3 motive
pentru care te-ai despărți de cineva?
(întrebare deschisă)

Principalul motiv de despărțire, pentru mai mult de jumătate dintre respondenți, ar fi infidelitatea în relație.
Un alt motiv important, atât pentru băieți, cât și pentru fete, este minciuna (asociată și ea infidelității).
Pentru fete, al treilea motiv de despărțire menționat cel mai des este violența fizică sau verbală. Băieții nu iau
în calcul acest aspect când vine vorba de motive de despărțire, ci mai degrabă s-ar despărți din cauza
incompatibilității în privința valorilor și intereselor. Totuși, băieții sunt mai dispuși decât fetele să treacă
peste aspectele neplăcute dintr-o relație: 9% dintre ei (față de 3% dintre fete) spun că pot trece peste orice
neplăcere într-o relație fără să se despartă.

Read More

Calitățile persoanei iubite

Calități apreciate într-o relație


Răspunsurile la întrebările:
Q12. Care sunt principalele 3 calități pe care trebuie să le aibă persoana cu care ți-ai dori să fii într-o relație?
Q13. Care sunt principalele 3 calități pe care le apreciezi la persoana cu care ești sau ai fost într-o relație?

Indiferent dacă au avut vreodată o relație sau nu, cei mai mulți dintre adolescenții care au răspuns întrebărilor
spun că principala calitate a partenerului trebuie să fie sinceritatea. A doua cea mai des menționată calitate
este inteligența, iar a treia este simțul umorului. Pentru băieți, o calitate importantă este și frumusețea
partenerei, aspect care contează în mai mică măsură pentru fete (doar 7% din eșantionul de fete, față de 24% din
eșantionul de băieți). Pe de altă parte, pentru fete contează mai mult ca partenerul să fie grijuliu și protector
și să arate respect în relație.

Read More

Infografic. Ce frici și speranțe au puștii din România?

Ce nesiguranțe au tinerii din România și cum se gândesc ei la viitor? Cât de integrați sunt în societate și cât de pregătiți sunt pentru un job? În cine au cea mai mare încredere și de cine se tem? Am citit cel mai recent și amplu studiu despre puștii din sud-estul Europei, cu răspunsuri culese din zece țări, la începutul anului 2018.

România are 3 milioane și un pic de tineri cu vârste între 15 și 29 de ani. Ocupă primul loc în Uniunea Europeană la migrație în rândul celor mai mici, cu peste jumătate de milion de puști care cresc în afara granițelor. În 2014, unul din cinci adolescenți părăsea școala, iar vârsta cea mai răspândită pentru abandonul școlar e 17 ani. Un alt studiu arată că aproape jumătate dintre tineri au avut gânduri suicidale și nu se simt acceptați și iubiți în propriile familii. „O mare greșeală a adultului este să desconsidere emoțiile negative ale copiilor, să le minimalizeze trăirile sau chiar să le contrazică”, spune psihologul Mihai Copăceanu. Puștii din România sunt mult mai vulnerabili în fața depresiei decât cei din alte țări europene pentru că părinții lor emigrează pentru un loc de muncă mai bun, iar ei sunt nevoiți să se descurce singuri. Anul trecut, cei de la Salvați Copiii numărau 91 000 de copii cu vârste între 3 și 17 ani aflați în situația asta.

În timp ce statul dă bani pe campanii stângace și cu informații false, iar poliția amenință cu pedepse din ce în ce mai aspre, 45% dintre puștii români au fumat cel puțin o dată marijuana.

În infograficul care urmează am adunat principalele cifre care ne arată nouă, adulților, nevoile și temerile celor mai tinere generații.

Read More

Despre fricile adolescenților din ziua de azi

O fată se oprește din vorbit și începe să plângă. „Nu pot să mai zic”, se scuză ea în fața colegilor și a profei de istorie și își ascunde obrajii aprinși între palme. Are 15 ani și frica ei cea mai mare e ceva ce a cunoscut deja: pierderea prietenilor. După ea, aproximativ 20 de puști adunați în cerc dau glas propriilor spaime, iar ora de dirigenție începe să semene cu o ședință de terapie în grup.

„Tinerii români par să se teamă în mai mare măsură de aproape orice comparativ cu tinerii din regiune”, spune un studiu recent, la care au participat peste 10 000 de puști cu vârste între 14 și 29 de ani din zece țări din Europa de Sud-Est. 70% dintre respondenții români recunosc că se luptă cu cel puțin o frică, iar frica lor cea mai mare dintre variantele propuse de cercetători este corupția. Care sunt fricile lor în 2020? Am mers în două licee din București, unul de cartier și altul central, ca să-i întrebăm pe puști ce frici au. Ne-am așezat în cerc cu 24 de elevi de a zecea de la Colegiul Național „Octav Onicescu” din Berceni și apoi cu 12 elevi de a unșpea de la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” și ne-am mărturisit, pe rând, cele mai înfricoșătoare gânduri.

Mai întâi le-am spus temerile noastre, de femei de 30 de ani, și le-am povestit de frica de a naște un copil bolnav, de a fi ridicole sau de groaza deadline-urilor. Pe măsură ce ne mărturiseau și puștii propriile lor frici, vedeam că empatia și solidaritatea sudaseră relațiile dintre ei, iar vulnerabilitățile colegilor nu erau repezite sau batjocorite. Ne-au surprins. Când noi eram de vârsta lor, la discuțiile de genul ăsta sigur s-ar fi râs și nimeni n-ar fi avut curajul să fie atât de sincer. Dar asta doar ne putem imagina, pentru că nu am avut niciodată ocazia să participăm la discuții în afara cerințelor din programa școlară, iar orele de dirigenție se transformau, de cele mai multe ori, în ore de predare. Acum, când o fată povestea ceva traumatizant și izbucnea în lacrimi, colega de lângă o lua de mână sau își punea capul pe umărul ei. Băieții, pe de altă parte, nu și-au arătat lacrimile în fața noastră, însă au fost înțelegători cu durerile celorlalți. La primul liceu, diriginta a rămas în clasă și și-a împărtășit și ea la început, propriile frici, printre care teama de boală și degradare și teama de a dobândi un viciu. La al doilea, profa nu a rămas la oră, pentru că se aștepta ca discuția să fie intensă și nu a vrut ca elevii să aibă vreo reținere din cauza ei.

Psihiatrul francez Christophe André spune, în cartea Psihologia fricii, că există patru mari motive care ne guvernează spaimele: o traumă mare – cum ar fi moartea cuiva sau un accident; experiența repetată a unei trăiri dureroase; faptul că am fost martori la fricile părinților sau că am auzit constant de la cineva că un anumit lucru e periculos. Le-am regăsit pe toate în cele două săli de clasă.

Chiar dacă eșantionul nostru nu are o proporție egală între genuri (fetele au fost de două ori mai multe decât băieții), am observat că fetele spun că se tem mai tare de eșec și de părerea celor din jur decât băieții. Nevoia de a-i mulțumi mereu pe părinți se transformă, uneori, într-o presiune prea mare de a nu face un pas greșit care ar putea să le curme șansa la succes și independență. Cei 11 băieți, în schimb, au vorbit despre temeri mult mai concrete, cum e zburatul cu avionul sau frica de examene. Unul dintre ei a recunoscut că nu-și cunoaște propriile frici, iar altul ne-a rugat să-i respectăm decizia de a-și ține frica pentru el.

Vă invităm să citiți mărturiile curajoase ale unei generații conectate la problemele din societate și din familiile lor.

„Mi-e frică să nu-mi pierd zâmbetul”

Maria, 15 ani
Cea mai mare frică a mea este să nu îmi dezamăgesc părinții, adică să moară fără să vadă că am reușit ceea ce și-au propus ei pentru mine: să fiu independentă și să am succes în tot ce fac, să reușesc să am o casă, o familie, să reușesc cu locul de muncă, pur și simplu să fiu o persoană care să nu poată fi în niciun fel doborâtă de alții.
Și legat de surorile mele, mi-e frică să nu le pierd, pentru că am mai avut un frate care a murit înainte. Glasul Mariei se stinge și îi dau lacrimile.

Ana, 16 ani
Poate ar fi frica de oameni, pentru că am crescut uitându-mă la știri și părinții mei mereu îmi spun să am grijă pe stradă, să am grijă cu oamenii, pentru că nu știi ce pot să-ți facă. Dacă merg undeva cu prietenii mei, nu mă simt în siguranță și de-aia nu prea ies afară. Și lumea mă consideră antisocială, doar că nu sunt așa, sunt doar foarte speriată. De exemplu, mie mi-este foarte frică acum, pentru că nu îmi place să vorbesc în fața oamenilor.

Lia, 16 ani
Îmi e frică de timp. De faptul că deciziile pe care le iau ar putea să piardă timpul meu sau timpul altor persoane. Sau că cineva ar putea să creadă că fericirea mea se bazează pe a ei. Pur și simplu, n-aș vrea ca cineva să se gândească mereu la mine ca la un lucru de care trebuie să aibă grijă.

Larisa, 16 ani
Mi-e frică să nu o dezamăgesc pe mama. Ai mei sunt divorțați din 2017, pe fond că tatăl meu a înșelat-o și nu vreau să ajung să o dezamăgesc cum a făcut-o tata. Îmi e frică de mine, pentru că vreau să fac oamenii să audă ce vor să audă și așa ajung să mint. Fiind mai mică, mai hiperactivă, se așteaptă de la mine să fiu mai feminină, mai drăguță și nu sunt mereu așa.

Mi-e frică, în general, de oameni. Recent, eram în mașină, mă duceam acasă și eram singură. Și a venit un individ la mine, a încercat să mă atingă și nimeni n-a zis nimic. M-am ridicat, m-am dus în spate, au comentat niște femei și omul s-a potolit.

Andrei, 16 ani
Poate cea mai mare frică a mea este bătaia, pentru că de multe ori am încasat-o de la ai mei, de la profesori care mă scoteau la tablă și îmi dădeau după ceafă.

Și poate îmi mai e frică de viitor, că în România, din păcate, clasa muncitorească scade și s-ar putea să plec în străinătate. E trist. Nu-mi doresc, dar dacă n-o să am niciun viitor în România, o să trebuiască (să plec).

Bianca, 16 ani
Mi-e frică să nu-mi pierd zâmbetul, pentru că zâmbetul e cel mai bun lucru. Când vezi o persoană zâmbind îți face ziua mai frumoasă, chiar dacă o vezi pe stradă, chiar dacă e mama, chiar dacă e un prieten. Și simt că dacă zâmbesc și o persoană e tristă și îi zic că o să fie bine, parcă îi dau din bucurie.

Îmi mai e teamă că pun suflet unde nu trebuie, că ascult părerea oamenilor cărora nu le pasă de mine.

Maria, 16 ani
Una dintre fricile mele este de a lua decizii, pentru că atunci când părinții mei s-au despărțit, a trebuit să aleg între ei doi. Am ales să stau cu mama și cred că a fost cea mai bună decizie. Aveam 12 ani, mi-a fost destul de greu, dar am trecut peste.

„Planeta moare, eu mor, măcar să fie interesant”

Mara, 17 ani
Mi-e teamă că, din cauza climatului politic și a schimbărilor climatice, o să am mai multe probleme în ce vreau să fac și nu din cauză că nu o să reușesc eu, ci din cauză că nu o să mai am fizic cum să le fac. Foarte concret, voiam de foarte mult timp să mă duc la facultate în Anglia, unde chiar dacă costurile sunt foarte mari, sunt și multe împrumuturi, ajutoare pentru studenți. Dar acum, cu Brexit-ul, mi-e teamă că nu o să mai am acces la aceste împrumuturi.

Iar vizavi de schimbările climatice, cred că pot fi de la ce vedem acum, când într-o zi sunt 18 grade, iar în altă zi sunt zece și, dacă o să continue așa, recoltele vor fi distruse, deci mâncarea va fi mai puțină etc.

Mircea, 17 ani
Am foarte multe frici și anxietăți. Una dintre cele mai mari anxietăți e legată de oamenii pe care nu-i cunosc, de oamenii de pe stradă, mi-e frică să nu am interacțiuni în care ei să devină agresivi.

Și chestia asta probabil vine de la faptul că am fost foarte bullied când eram mai mic pentru că am fost un copil gras. Mi-e foarte frică să nu fie ceva ciudat la mine sau la felul în care arăt care să iasă în evidență și după aceea să fiu atacat din cauza asta.

Cazul pe care mi-l amintesc legat de asta e dintr-o zi când eram în școala generală. Mersesem cu colegii la un film sau un spectacol de teatru și eram în autobuz. Copiii de 12 ani într-un spațiu restrâns o să fie întotdeauna gălăgioși. Eu nu am fost unul dintre acei copii, dar un domn de vreo 30 de ani tot comenta și țipa la ei și la un moment dat m-am întors la el și mi-a zis gen: de ce te-ai întors, umflatule? Și când trebuia să iasă din autobuz, i-am zis colegului meu: ce bine că a plecat boul ăla. El (domnul) s-a întors și m-a lovit.

Sara, 17 ani
Mi-e foarte frică de commitment. Nu neapărat în relații cu alte persoane, dar mi-e frică să îmi iau angajamente de absolut orice fel. Mi-e frică să mă bag în proiecte, pentru că mi-e teamă că nu o să le pot duce la capăt, că o să mă răzgândesc, că nu o să-mi mai placă chestia asta și că o să vreau să ies și n-o să pot, așa că prefer să nu fac nimic.

De multe ori cu familia e chestia asta, când ei vor să meargă la restaurante sau la concerte prefer să zic că nu mă simt bine și că nu vreau să merg din start, chiar dacă e un concert care mi-ar fi plăcut. Dacă ar fi să iau decizia în ziua cu evenimentul aș fi zis da, dar cu trei săptămâni înainte nu pot să zic da.

Tatăl meu m-a învățat mereu că trebuie să fii un om de cuvânt și dacă ai zis o chestie, stick to it, pentru că nu ești o persoană cu care ceilalți vor să aibă de-a face dacă tu zici prima oară da și dup-aia zici nu.

Inoke, 17 ani
Mi-e frică să nu am o viață foarte plictisitoare. De când sunt mică – ai mei sunt divorțați – am stat ba cu mama, ba cu tata, am fost ba la rudele mele din Franța, ba la rudele din România. M-am mutat de vreo șapte ori de la școală la școală, de la liceu la liceu și gen, nu suport să stau într-un loc. Anul ăsta voiam să mă mut la alt liceu, nu voiam să stau mai mult de un an aici.

Vreau să am o viață aventuroasă. Planeta moare, eu mor, măcar să fie interesant. Mi se pare că tatăl meu are o viață foarte interesantă și mama mea are o viață foarte neinteresantă și am avut paralela asta toată viața mea și eram gen, da, nu o să fiu ca mama.

Nu mai am treabă cu el [cu tatăl] acum, dar atunci când aveam, era gen: coboară în cinci minute, mergem undeva. Și ne-am dus să ne dăm cu balonul cu aer cald. În altă zi, mi-a zis să cobor în zece minute și am fost să sar cu parașuta.

Mai mare ca frica asta e ceva care mă apasă și mă afectează în fiecare zi: mi-e frică să nu fiu violată sau bătută. Am multe prietene care au trecut prin lucruri de genul și am fost în situații în care aproape mi s-a întâmplat. Am o anxietate foarte mare când merg cu taxiul sau Uber-ul. Ea [colega mea] știe de câte ori îi dau mesaje: nu mă simt bine, e Dacia Logan albastru, număr de înmatriculare.

Teo, 17 ani
Cea mai predominantă e frica de cancer și în special să mor de cancer, pentru că în familia mea toate femeile pe parte maternă au făcut cancer și majoritatea au și murit de cancer. Mi-e foarte frică să nu mor eu de cancer sau să nu moară fiicele mele de cancer, cum a murit mama mea de cancer.

Read More