Cum treci peste o relație cu un narcisist?

Am știut că avea tendințe narcisiste de când l-am cunoscut. Schimba mereu subiectul la propria persoană, dacă punea vreo întrebare nu mă lăsa nici să termin ce am de zis, părea că nu ascultă sau nu reține lucruri despre mine sau alții, în decizii nu se lua decât pe el în calcul, numai el avea voie să aibă dreptate, ba era rece, ba cald etc. De fiecare dată când îi spuneam despre lucrurile astea și despre tot ce făcea să mă rănească, mă convingea că e vina mea că cer prea mult, sunt prea sensibilă, că trecutul meu mă face să vreau să îl manipulez pentru că aşa am crescut sau că îl acuz pe el de tendințe narcisiste, când de fapt eu am. El se credea cea mai morală şi corectă persoană şi nu lua niciodată în calcul posibilitatea că ar putea greşi cu ceva. Ajunsesem împărțită în două cumva: o parte din mine începuse să îl creadă, îi tot dădea șanse și se gândea la vorbele lui frumoase din trecut, iar cealaltă parte vedea faptele și știa că e o relatie toxică. Mă bucur că s-a despărțit el de mine căci eu ajunsesem dependentă de acest joc și mă simt mai liberă, însă am ajuns de prea multe ori în ultima vreme să mă îndoiesc de propria persoană și viziune: dacă el avea dreptate? Dacă, de fapt, e o persoană bună aşa cum pretinde? Şi încep din nou a-i romantiza imaginea și a-l vrea înapoi. E, din nou, un cerc continuu și nu știu cum să ies din el.

„Simptomele” pe care le-ai enumerat construiesc tabloul unei relații dominate de aceste tendințe narcisice, dar, din păcate, realitatea nu este atât de simplă și transparentă pe cât ne-am dori noi. Așa că încerc în mai multe direcții, cu video-uri de suport. Încep cu un clip de la @theschooloflife – The hardest person in the world to break up from – tu pari să te încadrezi la situația nr. 2 din acest filmuleț, așa că fii atentă până la capăt.

Faptul că o persoană are tendințe narcisice nu e deloc o chestie anormală sau rea în sine. Narcisismul sănătos de care ziceam data trecută e responsabil pentru stabilitatea stimei noastre de sine și a încrederii în propriile forțe, căci ne dă posibilitatea să ne găsim validări, atât externe, cât și interne – o capacitate importantă pentru independența unei persoane și pentru supraviețuire în general. Narcisismul poate fi mai pronunțat în copilărie sau adolescență, dar asta nu înseamnă neapărat că persoana respectivă are o personalitate narcisică, ci doar tendințe mai pronunțate și o capacitate de autoreglare emoțională încă insuficient dezvoltată. Poate fi adevărat parțial ce spunea prietenul tău, că vede tendințe narcisice și în comportamentul tău, dar asta nu anulează propriile lui greșeli sau comportamente abuzive care vin tot din tendințele narcisice și egocentrice. Nu vei putea avea o relație satisfăcătoare cu el decât dacă și el va depune un efort susținut în a se cunoaște mai bine pe sine și a-și schimba comportamentul față de tine și față de întreaga lume, de fapt. Iar asta ar însemna o schimbare majoră față de poziția lui de până acum, nu? Crezi că merită să aștepți momentul acela? Poate este mai bine să te concentrezi la subtextul fanteziilor tale romantice cu el, adică să te ocupi de clarificarea nevoilor tale de afecțiune și atenție, ca să poți după aceea să-ți construiești alte relații mai sănătoase, în care să te simți așa cum vrei și ai nevoie să te simți: iubită, apreciată, înțeleasă, dorită etc. 

Video recomandat: Why we don’t really want to be nice 

Read More

Cum pot învăţa să accept iubire?

După mai multe relații toxice am observat că îmi place doar să dau iubire, dar nu sunt obișnuită să o primesc. Îmi afectează viața personală, trimițându-mă mereu spre persoane toxice. Când îmi place de cineva şi văd că face exact ceea ce se cuvine, simt o mare repulsie dintr-o dată! Şi nu este vorba că nu mă iubesc pe mine sau nu îmi știu valoarea, dar nu îmi pot controla sentimentul de repulsie față de oamenii care îşi arată iubirea față de mine! Cred că este mult legat de copilăria mea şi nu știu cum să scap.

Intuiești bine, genul ăsta de reacție paradoxală apare ca urmare a unor experiențe traumatizante din copilărie. Găsești pe acest link mai multe posibile explicații pentru o astfel de repulsie (în limba engleză), dar am să fac și aici un mic rezumat:

1. A te simți iubită poate să fie o stare foarte contrastantă față de ceea ce ești obișnuită să trăiești. Dacă ai fost expusă mai degrabă la abuzuri, neglijență sau violență când erai mică, asta cu siguranță ți-a creat niște mecanisme de apărare care își fac apariția surprinzându-te și pe tine și pe care nu le poți modula sau anula după bunul plac. Repulsia față de gesturi de iubire ar putea să fie forma ta de a te apăra de oamenii care, dacă ajung prea aproape de sufletul tău, te pot răni cel mai tare. 

2. A te simți iubită ar putea să îți evoce momente și trăiri dureroase din trecut. Ar putea fi o încercare a psihicului tău de a te pregăti pentru o nouă pierdere sau suferință, pe măsură ce o altă persoană își face loc în inima ta. Iubirea îți face bine, dar te poate și distruge, iar tu deja pari să fi învățat lecția asta, din moment ce gesturile de afecțiune te trimit așa repede într-o stare dezagreabilă.

3. A te simți iubită poate să fie o chestie atât de nouă sau neobișnuită pentru tine, încât să îți provoace o criză de identitate. Reacția de repulsie ar putea fi o explicație pentru încercarea ta de a nu intra în această criză de identitate. În general, persoanele care care trec prin situații traumatice sau abuzuri ajung să își formeze o părere (foarte) proastă despre sine – simt că nu merită iubire, că nu sunt suficienți de buni, că trebuie să se ascundă ca să nu vadă nimeni cât de varză sunt ei cu adevărat. Tu zici că nu e că nu te iubești pe tine sau nu îți știi valoarea, dar chiar dacă mintea ta rațională știe clar care îți este valoarea, din punct de vedere emoțional tot poate fi „de necrezut” să se poarte cineva așa cu tine.

4. A accepta să fii iubită poate să însemne și că accepți să te separi de părinții tăi și să mergi pe drumul tău. O copilărie marcată de metode de educație autoritare (învinovățire, rușinare sau reproșuri constante) poate să creeze un adult care nu se îndepărtează prea mult de „legea” de acasă și căruia îi va fi greu să dezvolte relații semnificative și satisfăcătoare cu alți oameni. Prin urmare, acest tip de repulsie poate fi manifestarea fricii de a-i supăra pe părinți, dorința de a nu-i părăsi/dezamăgi și de a le fi loială până la capăt.

5. A accepta să fii iubită poate să însemne și că reușești ceva ce mama ta nu a reușit – adică să o depășești, cumva simbolic. Dacă traumele din copilăria ta au ca fundal o relație de cuplu abuzivă între mama și tatăl tău sau chiar și alte persoane, în care mama ta a părut mereu victima neajutorată sau dacă mama ta ți-a reproșat mereu sacrificiile și problemele ei, s-ar putea ca tu să fi dezvoltat un fel de coaliție inconștientă, o loialitate față de ea care te predispune la a face compromisuri și sacrificii ca să îi fie ei bine. 

6. A accepta să fii iubită poate să scoată la suprafață probleme existențiale profunde – deodată, totul capătă o importanță mai mare, o oarecare gravitate dată de faptul că acceptarea iubirii e percepută ca un fel de acceptare a unei responsabilități sau a unei șanse de a îndeplini un ideal uman de fericire și împlinire personală. E ceva destul de complicat de asumat și tocmai de-asta mulți adolescenți, dar și mulți adulți își neagă îndrăgostirile și își reprimă dorința de a trăi plenar dragostea, nefiind pregătiți să se lanseze în această cursă existențială. 

Este nevoie să îți nuanțezi și să îți clarifici reacția de repulsie, ea s-ar putea să fie precedată de alte emoții (sigur e și un pic de plăcere sau uimire sau recunoștință atunci când începi să înțelegi că cineva te place) pe care nu apuci să le conștientizezi, pentru că intră automat în acțiune mecanismele de apărare ale psihicului care distorsionează experiența emoțională și o fac una neplăcută, blocând orice relație mai apropiată. E posibil să fie suficient ca să începi să te deschizi și să accepți, treptat, din ce în ce mai multe gesturi de iubire. Dar e posibil să fie nevoie de ceva mai mult efort ca să lași garda jos, ceea ce ai putea să înveți într-o relație terapeutică, dacă decizi să cauți sprijin specializat. Nu e necesar să ajungi într-o criză ca să ceri ajutorul unui psihoterapeut, ba chiar acesta te poate ajuta mai cu spor dacă nu trebuie să stingă tot felul de focuri mici și mari care ard în viața ta, când decizi să începi terapia în mijlocul unei crize.

Read More

Ce faci când întâlnești un abuz | part II

Abuzul e ca o intersecție. Pentru victimă, e o intersecție cu sens giratoriu, în care se poate învârti la nesfârșit. Pentru un/o martor/ă, e genul de situație în care nu mai poți da înapoi, pentru că te claxonează conștiința. Iar o dată ce te-ai nimerit acolo ai două drumuri dintre care poți alege. Pe unul ajuți victima, pe altul o încurci. În part I am vorbit despre cum ajuți victima, iar acum ne uităm la reacțiile care mai rău fac.

Part 2: Cum încurci

Uf, se pare că ai făcut o întoarcere greșită și ai ajuns pe drumul care mai mult încurcă victima. Uite câteva semne după care să-ți dai seama că nu ești pe drumul cel bun. Dacă treci prin lista de mai jos, o să-ți fie mai ușor să le recunoști din timp și să schimbi direcția.

  1. Nu apăra abuzatorul

Imaginează-ți că persoana despre care afli că e abuzator îți e prieten. Râdeți la aceleași meme-uri, ați și ieșit împreună de câteva ori. Ce auzi acum de la victimă pare pur și simplu că vorbește despre o altă persoană decât cea pe care o cunoști. Asta nu înseamnă că persoana abuzată minte sau exagerează detaliile abuzului, doar că relațiile și percepțiile voastre sunt diferite.

De multe ori agresorii au două fețe: una pe care o arată societății și o alta total opusă pe care o vede doar victima. Așa că încearcă să nu sari imediat  în apărarea abuzatorului, chiar dacă ai dubii cu privire la abuz. Caută indicii, iar până atunci încearcă să eviți comentarii care ar putea descuraja sau îndepărta victima.

Uite o listă de lucruri pe care sigur NU VREI să le spui:

  • Chiar nu vă puteți înțelege?
  • Dar erați așa drăguți împreună!
  • E totuși persoana pe care o iubești!
  • Te iubește, chiar nu-i poți ierta greșelile?
  1. Nu învinui victima

Chiar dacă ți se pare că victima nu a luat cele mai bune decizii, nu ajută să i le reamintești. Da, a ales să fie în acea relație și prin asta a permis abuzul, dar faptul că stă de vorbă cu tine înseamnă că vrea să schimbe ceva. De multe ori, în loc să fie învinovățit agresorul, abuzul îi este pus în cârcă victimei, pentru că nu a făcut ceva să-l oprească. Poate în loc să învățăm victimele despre cum să se apere, ar trebui să ne concentrăm atenția pe agresori. 

  1. Pericolele bârfei și lipsei de reacție

Învinovățirea victimei sau apărarea abuzatorului pot fi subtile și mai greu de recunoscut, dar există două comportamente care rănesc pe față și pe care toată lumea le poate recunoaște ușor:

🙊 Bârfa – Ți se pune în brațe povestea abuzului și nu știi ce să faci cu ea. Cum ar fi s-o dai mai departe, să povestești cuiva despre ce-ai aflat? Chiar dacă intenția ta nu e bârfa, o poveste atât de intimă poate deveni imediat un zvon care să ajungă pe holurile școlii și la urechile victimei, sau ale agresorului. Și ghici ce, bârfa în cazul ăsta este tot un abuz, prin dezvăluirea secretelor ajungi și tu să contribui la el.

🙈 Lipsa de reacție – Dacă ascultând povestea îți zboară gândul în altă parte, îți vine să schimbi subiectul sau vrei ca victima să se oprească din povestit, cel mai bine e să recunoști că te depășește subiectul. Experiența unui abuz te poate copleși și vei avea tendința de a pune limite între tine și victimă. Informează-te, învață să asculți fără să judeci sau să dai sfaturi și abia apoi revino la povestea victimei. 

Read More

Ce faci când întâlnești un abuz | part I

Abuzul e ca o intersecție. Pentru victimă, e o intersecție cu sens giratoriu, în care se poate învârti la nesfârșit. Pentru un/o martor/ă, e genul de situație în care nu mai poți da înapoi, pentru că te claxonează conștiința. Iar o dată ce te-ai nimerit acolo ai două drumuri dintre care poți alege. Pe unul ajuți victima, pe altul o încurci. Nimeni nu are carnet de martor, nu te panica. Îți propunem să treci printr-o școală de reacții, ca să vezi care sunt cele mai potrivite pentru drumul pe care vrei să-l apuci. 

Uite mai jos cum arată ciclul abuzului, ca să înțelegi în care fază intervii, dacă te hotărăști să o faci:

Part I: Cum ajuți 

Felicitări, ai ales drumul ajutorului! Deși e greu să știi dinainte ce gropi s-ar putea să te aștepte pe parcurs, sunt câteva lucruri pe care le poți face să te pregătești.

  1. Ascultă fără să judeci

E poate cel mai greu lucru, pentru că chiar nu ne-a învățat nimeni să facem asta. Dar se poate. Dă-ți jos căștile cu prejudecăți și fii cu urechile ciulite la drum. Pentru cineva care a trecut prin abuz, recunoașterea problemei e primul pas către vindecare. De asta e super important ca persoana să se simtă ascultată și nejudecată. În povestea sa vor apărea sigur alegeri care o să te uimească și o să-ți vină în minte comentarii de genul „Nu-mi vine să cred că ai rămas în relație atâta timp”, „Trebuia să-ți dai seama mai devreme”. Încearcă să le păstrezi pentru tine, iar atenția pentru poveste.

Faptul că te-a ales pentru a-ți spune prin ce trece e un semn de încredere și de speranță. Dar asta nu înseamnă că tu ai avea expertiză în materie de abuzuri. Ține minte că ești acolo să asculți, nu să joci cartea expertului, sau să te apuci să faci presupuneri și să dai sfaturi despre ce-ai fi făcut tu în aceeași situație. E imposibil să înțelegi din prima complexitatea unui abuz, așa că, pentru început, oferă toată empatia și suportul de care dispui și lasă sugestiile pentru mai târziu. Uite câțiva pași către o ascultare activă:

👐 Fii cu totul acolo

Probabil că i-au trebuit zile, poate luni întregi persoanei din fața ta să-și strângă curajul pentru a deschide discuția asta. Mulțumește-i cu atenția ta completă. Adică fără notificări care să bâzâie în jurul discuției voastre ca niște muște enervante.

🤲 Oferă feedback

Cuvinte precum înțeleg, aha, continuă, te ascult, sunt aici, folosite cu sinceritate (adică nu ca la ora de mate atunci când încerci să pară că știi despre ce vorbește profu`), stimulează și validează persoana cu care vorbești. Folosește-le cu încredere. 

🙏 Respiră adânc

S-ar putea să ți se pară că situația te depășește sau pur și simplu să nu înțelegi cum cineva a acceptat să treacă prin abuz. Respiră adânc, lasă gândurile care încep cu „trebuia să…”, „dar de ce nu…?” să treacă și păstrează-ți atenția pe ce spune persoana din fața ta.

  1. Informează-te

Să ai o hartă înainte să pornești la drum ajută, mai ales dacă te pricepi la rătăcit. Poveștile cunoscuților despre drum pot fi valoroase, dar o hartă obiectivă, care nu are propriile prejudecăți, e mai sigură. La fel și cu abuzul. 

O să-ți fie mai ușor să dai sfaturi bazate pe lucruri prin care ai trecut tu sau cineva cunoscut, dar adu-ți aminte că fiecare situație de abuz e unică. Există câteva lucruri de bază despre abuz și despre reacțiile victimelor pe care ar fi mai bine să le știi atunci când vorbești cu cineva care trece prin asta. Pe o parte dintre ele le poți afla dacă citești despre diferitele forme de abuz la secțiunea Tipuri de abuz.

Ai aflat despre abuz, ai sfătuit victima să iasă din relația toxică și începe piesa de final fericit. Cum nu suntem într-un film, ăsta nu-i mereu cazul. Odată ce afli despre abuz o să ai automat niște așteptări de la victimă. Pe care s-ar putea să le îndeplinească sau nu. Dacă nu se întâmplă, nu înseamnă că nu merită sprijinul tău în continuare, până când va reuși s-o facă. Dacă în loc de sprijin îi oferi prejudecăți, există riscul să le resimtă ca pe un nou abuz, să se îndepărteze de tine și, în final, să ducă mai departe ciclului abuzului pentru că s-a simțit neajutorată și dezamăgită. 

  1. Oferă spațiu – fizic și emoțional

Sigur ai trecut și tu odată prin ceva care te-a răscolit puternic și care ți-a ocupat mintea zile întregi. Mai știi cum te gândeai la asta și în drumul spre liceu, și la ore, chiar și în pauze? La fel, din cauza traumelor suferite, victimele sunt de multe ori blocate în momentele de abuz. Din nevoia de se descărca, s-ar putea să ajungă să-ți povestească atât de multe încât să te obosească sau chiar să te irite. Dacă se ajunge la asta, încearcă să muți atenția de pe evenimente pe emoții. Poți întreba: „Cum te-a făcut asta să te simți?”, „Dacă ai privi cele întâmplate din afară, ce ai simți despre ceea ce s-a întâmplat?”.

Dacă simți că s-a creat între voi un spațiu în care victima s-a deschis, e important să încerci să-l păstrezi deschis, dar fără să te coste liniștea ta personală. Iar dacă e blocată într-un spațiu fizic în care se întâmplă abuzul – acasă, la școală, la muncă – vorbește cu un adult de încredere: unul dintre părinții tăi, psihologul școlii ca să vezi cum ai putea să o scoți de acolo în siguranță. 

Read More

Abuz emoțional

Dominare, umilire, intimidare, pedepsire, izolare. Abuzul emoțional e ca un monstru cu mai multe capete care ne calcă în picioare limitele personale. Uneori o face printr-o acțiune, alteori tocmai lipsa unei acțiuni e ceea ce doare. Uneori ceea ce spune e problema, pentru ca alteori să tacă chiar când ar fi mai mare nevoie să spună ceva.

Nu știi niciodată ce față o să-și arate, așa că uite niște semne după care să-l recunoști, chiar dacă-l întâlnești între patru pereți sau în centrul orașului:

  • îi auzi de departe țipetele și tonul ridicat
  • scoate din buzunar ironizări și insulte pe bandă rulantă
  • strecoară amenințări de răzbunare, părăsire sau sinucidere prin conversații
  • îi place să te învinovățească sau să-ți amintească ce nu faci bine
  • o face pe paznicul cu relațiile tale sociale, felul în care îți cheltuiești banii, cum te îmbraci, ce faci, deși nu i-a cerut nimeni
  • îți depășește granițele intimității fără nicio semnalizare: îți citește mesajele, îți umblă prin rucsac sau chiar prin jurnal
  • uneori dispare și nu-ți mai răspunde cu zilele, ca o formă de pedeapsă pentru ce ai făcut greșit
  • te face din cuvinte și îți dă peste cap percepția, cât să vezi lucrurile într-o lumină favorabilă lui
  • te șantajează și nu se oprește doar la o tehnică: auto-victimizare, sextorsion, revenge porn sau dezvăluirea secretelor tale. Nimic nu-i e străin

💫 Odată ce abuzul emoțional și-a făcut loc într-o relație, cei doi parteneri fac schimb de roluri și devin, pe rând, victimă și agresor. Pentru cineva din afară dansul în cercul vicios al abuzului e invizibil, pentru că nu lasă urme la vedere. Totuși poți să-ți antrenezi ochiul, ca să vadă un pic mai în interiorul victimei niște semne care arată cu degetul către abuz emoțional:

  • Încredere și stimă de sine scăzute
  • Sentimente de inferioritate, inutilitate, neputință, neîncredere în ceilalți
  • Dezvoltarea unor fobii, comportamente repetitive sau compulsive, tulburări de somn, de alimentație, anxietate, depresie 

Read More

Abuzul persoanelor LBTQI

Abuzul nu ține cont de orientare sexuală. De multe ori se ia de mână cu discriminarea și își alege ca țintă persoanele din comunitățile vulnerabile.

🏳️‍🌈 Comunitatea LGBTQI e comunitatea formată din persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transsexuale, queer sau intersexuale. Dacă nu știi exact ce înseamnă vreunul dintre cuvintele astea, nu înseamnă că nu ești tu suficient de woke pentru anul 2020, ci că societatea în care trăim e adormită bine la capitolul ăsta. 

Poate îți aduci aminte de Referendumul pentru familie din 2018 care, sub denumirea asta pufoasă, ascundea straturi de ură față de comunitatea LGBTQI. Că referendumul nu a trecut a părut atunci o victorie, dar simpla lui organizare a fost un abuz public. Un fel de a spune: hei, nu îi înțelegem pe oamenii ăștia! cum ar fi să încercăm să-i cunoaștem? neeeah, hai mai bine să le călcăm pe niște drepturi! 

Abuzurile față de persoanele LGBTQI se hrănesc fix din genul ăsta de prejudecăți și iau tot felul de forme:

  • Să presupui că toate persoanele din comunitate arată, se comportă, vorbesc într-un anumit fel despre care ți-a zis biserica, colegul de bancă, bunica sau vreun film indie
  • Să scoți pe cineva cu forța „out of the closet” aka să îi dezvălui orientarea sexuală fără acordul său
  • Să pui o orientare sexuală pe seama unei boli psihice și să vii cu exemple din „studii și surse sigure”
  • Să refuzi să interacționezi cu cineva din cauza orientării sale sexuale, de frică că „o să iei și tu”
  • Să ironizezi, să faci glume sau să ameninți cu „flăcările iadului” 

Și ceva SUPER IMPORTANT (în caz că majusculele nu au spus asta deja): nu trebuie să faci parte din comunitate ca să susții și să validezi experiențele persoanelor LGBTQI. Ai auzit de PRIDE? Știi dacă se ține la tine în oraș? Te-ai gândit vreodată să mergi? Niște întrebări de la care ai putea începe să îți explorezi valorile și să-ți deschizi mintea către această parte a realității.

Read More